Anunturi

Despre noi

Comuna Pochidia este formată din următoarele sate:

  • Sălceni
  • Pochidia
  • Borodești
  • Satu Nou

Pochidia se numără printre cele mai tinere comune din judeţul nostru, actul de naştere fiind consemnat exact în urmă cu şase ani. De fapt, e și tânără, şi bătrână.

Această comună s-a mai „născut“ o dată, prin 1907, şi a vieţuit până în 1968. Nu este singurul anacronism care caracterizează această localitate.
Pochidia e o comună relativ mică, având în componenţă doar patru sate (Pochidia, Borodeşti, Sălceni şi Satu Nou), cu 1.860 de suflete. „Ciudăţeniile“ îşi fac din plin simţită prezenţa. După cum ne-a obișnuit „datina“, fiecare comună poartă numele satului care este pe post de „capitală“ administrativă. Numai că, la Pochidia, lucrurile nu stau aşa, iar centrul de comună este satul Borodeşti, acolo unde poţi găsi primăria, poliția, dispensarul uman.

 

Pochidia se învecinează la nord cu Tutova (judeţul Vaslui) iar la sud, est şi vest cu judeţul Galaţi.

Accesul către comuna Pochidia se face din E581 (Tutova, aproximativ 7 km până în centrul comunei) prin intermediul drumului judeţean DJ 243A. Pe teritoriul comunei sunt 2 trasee de drumuri comunale care asigură legătura între satele componente: DC 77A, Borodeşti – Pochidia şi DC 147, DJ 243A – Sălceni. Cel mai apropiat oraş este Bârladul la aproximativ 25 km.

Teritoriul comunei Pochidia este cuprins în unitatea de relief a Colinelor Tutovei care se desfăşoară pe o regiune întinsă începând de la Coasta Racovei – Valea Morii şi până la Nicoreşti.

În Colinele Tutovei predomină relieful sculptural. Acest lucru se datorează constituţiei geologice din roci friabile care au permis adâncirea reţelei hidrografice, o dinamică accentuată a proceselor de pantă şi crearea unei energii mari de relief.

Coamele colinelor sunt în cea mai mare parte înguste, rareori rotunde sau plate. Platourile au o slabă înclinaţie spre sud vest şi ocupă suprafeţe foarte reduse. Versanţii sunt în cea mai mare parte neuniformi prezentând pe distanţe scurte înclinaţii diferite. Pentru regiunea colinară este caracteristic paralelismul văilor şi ale culmilor dealurilor foarte înguste.

Unele particularităţii locale legate de variaţiile de facies petrografic, de fragmentare şi de modelarea versanţilor, înlesnesc individualizarea a două subunităţii geografice: coline înalte şi coline joase.

Clima este temperat continentală, marcată de o amplitudine termică foarte mare a valorilor extreme. Iarna sunt caracteristice masele de aer rece ale anticiclonului siberian, iar vara – aerul uscat continental sau tropical.

Teritoriul comunei Pochidia este strabatut de către râul Bârzota, afluent al râului Bârlad pe partea stângă, chiar înainte de ieşirea de pe teritoriul judeţului Vaslui.

Solurile sunt favorabile agriculturii şi creşterii animalelor. Se observă separarea a numeroase categorii detaliate de sol, care se deosebesc distinct prin proprietăţile lor, capacitatea productivă şi măsurile de menţinere şi sporire a fertilităţii.

Calitatea terenurilor agricole ţine cont atât de fertilitatea solului, dar şi de manifestările factorilor de mediu faţă de plante. Terenurile agricole se clasifică în 5 clase de calitate, diferenţiate în funcţie de nota medie de bonitate. Terenurile agricole din comuna Pochidia au potenţial ridicat fiind încadrate în clasele I şi II de bonitate.

Pe teritoriul Podişului Bârladului se pot distinge trei zone de vegetaţie: zona forestieră, zona de silvostepă şi zona de stepă ce se dispune aproximativ în aceiaşi ordine de la nord-vest spre sud-est. Această dispoziţie este o consecinţă atât a climatului cât şi a etajării descendente a reliefului spre cele două direcţii.

           Comuna are  1.860 de locuitori, din care 55% îl reprezintă populaţia activa a comunei, comuna Pochidia are un număr mare de potenţială forţă de muncă.
Comuna Pochidia are una dintre cele mai bune suprafeţe de teren arabil foarte fertil din judeţul Vaslui. Acest lucru poate atrage investitori prin achiziţionarea de către aceştia a unor suprafeţe de teren şi dezvoltarea agriculturii pe teritoriul comunei, lucru care e in continuuă creştere.

Comuna Pochidia are o suprafaţă de 4.193 ha, din care:

·               Teren arabil 76,96%

·               Terenuri degradate şi neproductive 1,69%

·               Căi de comunicaţii şi căi ferate 2%

·               Terenuri ocupate cu construcţii 3,27%

·               Terenuri ocupate cu ape, bălţi 0,24%

·               Păduri şi altă vegetaţie forestieră 1,34%

·               Vii şi pepiniere viticole 1,43%

·               Păşuni 14,07%

În comuna Pochidia principalele culturi sunt reprezentate de către cereale pentru boabe (aproximativ 45%), plante uleioase – floarea soarelui ( aproximativ 30%), plante de nutreţ ( aproximativ 15%) şi alte culturi 10%.

Terenurile agricole din comună sunt lucrate în proporţie de aproximativ 90% în cadrul unor exploataţii  mari, acestea fiind arendate către firme cum ar fi SC Re-Dana SRL, SC Frăţia SA, SC IceBlink S.R.L.etc.

În comuna Pochidia, nu există ferme zootehnice, efectivele de animale existente fiind crescute în  gospodăriile populaţiei pentru consum propriu.

vaslui copy