Cercetările arheologice efectuate până în prezent în satele componente ale comunei Pochidia , Sălceni , Borodeşti şi Pochidia , au pus în evidenţă resturi materiale din perioada neoliticului , specifice Culturii Didru, Culturii Criş şi din perioada medievală .

 

Borodești

 

Aşezările umane de pe Valea Bârzota, ce au oferit condiţii excelente pentru habitatul uman şi celălalte din zonă, în perioada medievală sunt atestate documentar începând din secolul al XV- lea .Primul document ce atestă aceste aşezări a fost emis la Suceava, în 5 aprilie 1445 de către Ştefan Voivod, domnul Moldovei de la acea vreme, unul din fiii lui Alexandru cel Bun. Prin acest document s-a întărit lui Mihail logofăt și fratelui său, pan Duma postelnic ,,satele pe Bârzota, anume unde a fost Ciunca Giurgiu și mănăstirea lui Ciunca Stan”. Peste trei ani, în 15 aprilie 1448, Petru voivod, domn al Moldovei, a întărit mai multe sate în zonă lui Cernat Ploscar și fratelui său, Șteful, printre care ,, și la obîrșia Bârzotei o prisacă, la fântână, unde a fost Călugărul”. Această proprietate a fost reconfirmată lui Șteful Cernătescu în 24 septembrie 1468, de Ștefan Voivod.  Același domn în 8 decembrie 1466, confirmase cumpărătura făcută de Bodea de la Dumbravă, vânzător fiind Tatul de la Bârzota, care ,,a vândut din uricul său și din hotarul său un loc din pustie pe Bârzota, anume unde a fost mănăstore și pe acest pârâu și până la hotarul lui Crăciun și până la gura acestui pârâu”.

Acest document ne demonstrează existenţa satelor de pe Valea Bârzotei, sate aflate sub stăpânirea mai multor boieri din acele vremuri printre care îi amintim pe : fraţii Ciunca, Cernat Ploscar şi fratele său Şteful, Tatul de la Bârzota, Duma postelnic şi fratele său Mihail Logofătul, acesta fiind unul din cei mai importanţi adversari a lui Ştefan cel Mare, fugit în Polonia după anul 1457.

Alt propietar a fost şi Boroda,deşi documentele cunoscute nu-l consemnează, care a fost unul din răzeşi lui Ştefan cel Mare, urmaşii lui formând satul Borodeşti . Antroponimul  Boroda este un termen slav, care are ca sinonim în limba română termenul Bărbosul . Satul Borodești este un ociconim de la Boroda cu sufixul –ești, arătând urmașii lui Boroda. Aceștia au format un sat pe care l-au stăpânit ca răzești în calitate de coprorietari.

Documentele sin secolul XV-lea ne informează despre existența unei mănăstiri pe Valea Bârzotei, iar cele din secolul al XVII – XIX ne prezintă numele unor slojitori ai biserici din satul Borodești. Biserica din satul Borodești  era mai veche decât secolul XVII-lea, ea există sigur cel puțin în secolul XVI-lea, deoarece în anul 1643, Vasile Diacon era fiul preotului Boroda.

 

Școala Borodești

 

În perioada 1864 – 1920, copii satului Borodești au învățat la Școala din Pochidia. În anul 1920 s-a înființat școala în Borodești, însă timp de cicnci ani aceasta a funcționat în case particulare, o vreme fiind în casa lui Ghiță Zabuliche.

Actuala școală a fost construită în anul 1925, datorită preotului Apostol Vlasie și lui Ioan Costin care a donat terenul și însemnate sume de bani.

Școala a fost construită din bârne și vălătuci, acoperită cu tablă, prevăzută cu patru camere, cancelarie și o sală mare de clasă. Deși este foarte veche ea a funcționat până în anul 2013, când aceasta s-a desfințat datorită numărului mic de copii dar și datorită deteriorării  clădirii.

 

Pochidia

 

Documentele din secolul al XV-lea ne informează despre existenţa unei mănăstiri pe Valea Bârzotei, de unde se şi presupune că a venit denumirea comunei Pochidia .

Pochi – de la popi , dia – de la popi lui Dia .

În anul 1864 când a avut loc împroprietărirea clăcașilor pe baza Legii rurale emise de primul domn al României, Alexandru Ioan Cuza, proprietar în Pochidia a fost Alecu Romallo. Prin aplicarea legii rurale, clăcașii au primit 200 fălci pentru cultură și 950 prăjini pentru case și grădini, teren pentru care trebuia să plătească 5043 lei și 8 parale anual.

Moșia era înglodată în datorii iar creditorul Nathan Theneu scoate moșia la vânzare prin licitație liberă. Ea a fost adjudecată de Vasile Romallo. Noul proprietar nu a avut banii necesari și drept preț a depus creanțele concesionate. Pentru a plătii creanțele a constituit doua ipoteci asupra moșiei și a făcut un act de antichresă cu creditorul Herch Theneu.

Vasile Romallo a avut o singură fiică Margareta care a vândut moșia Pochidia doamnei Constanța Cantacuzino, căsătorită cu Raul Romallo, fiul primului proprietar Alecu Romallo.

În urma desfacerii căsătoriei dintre cei doi în anul 1896, moșia Pochidia fiind dotală rămâne în propreitatea doamnei Constanța Cantacuzino, sora marelui doctor Ion Cantacuzino.

Moșia a fost în proprietatea acesteia între 5 iunie 1885 – 26 octombrie 1922, când aceasta  a vândut partea rămasă  de la expropriere profesorului Gheorghe Tașcă.

Între 1 922 şi 1 947, moşia de la Pochidia, înzestrată cu parc, casă şi zece camere, vie cu viţă nobilă, culturi de cereale, grâu, porumb, plantaţie de salcâmi pentru terenurile degradabile şi o împrejmuire pentru o căprioară şi un ţap, primite ca dar de la fratele său Francisc, a constituit o preocupare a lui Gh.  Taşcă, în tendinţa de a dovedi practic rentabilitatea marii proprietăţi agricole. Aici a investit ani de zile salariul său de profesor universitar, de diplomat la Berlin, mărind întinderea moşiei la aproape 1 .000 ha, prin achiziţii de noi terenuri de la moşierul Bally din Cârlomăneşti şi de la moşierul Constantinidi din Criveşti, asociind şi pe cele două fiice ale sale. La Pochidia a fost invitat Nicolae Iorga şi se ţineau vara festivele şedinţe ale Academiei Bârlădene, având ca secretar pe George Palade.

După expropriere, moşia lui G. G. Taşcă de la Pochidia a fost transformată în întreprindere agricolă de stat (lAS), model, iar prin reforma administrativă a lui Ceauşescu, când Bârladul a devenit din regiune un municipiu periferic al judeţului Vaslui, Pochidia a fost anexată de Virgil Trofin aceluiaşi judeţ.

 

 

Scoala din Pochidia

 

Din timpul lui Alecandru Ioan Cuza cunoaștem  și prima organizare a primăriei Pochidia, primar fiind Stoica Văsui. Primul local care a servit de primărie și școală, ambele funcționând în aceiași clădire, a fost o casă, model țărănesc, cu două camere mari și o sală pe mijloc, cu cerdac în față. În fundul sălii a fost amenajată o cameră mică care trebuia să servească pentru arest, dar care a îndeplinit funcția pentru școală. În această încăpere a  funcționat Școala cu elevi din Pochidia și Borodești până în anul 1911, când Constanța Cantacuzino proprietarea moșiei de la acea vreme a construit un nou local. Acest nou local este compus din două săli mari de clasă, cinci camere pentru locuința directorului, cancelarie și o magazie în curte.

Din 1964 și până în prezent, școala din Pochidia a funcționat permanent, faza sa maximă de dezvoltare fiind după al doilea război mondial, când a luat ființă grădinița și învățământul gimnazial ( 1961 – 1987). În această perioadă s-au construit noi săli de clasă, a fost organizată biblioteca școlii și a funcționat și un atelier.  În prezent școala funcționează cu un post de educatoare și două posturi de învățători.

 

Satu Nou – Bucureni

 

După primul război mondial, ca o consecință a reformei agrare, în comuna Pochdia s-a hotărât înființarea unei noi vetre de sat. În acest scop, în 1928, din moșia profesorului Gh. Tașcă, prin expropriere, pe o suprafață de 15 ha s-au parcelat 104 loturi pentru curți și case, dar și pentru instituțiile comunale. Parcelarea s-a făcut pe un teren în partea opusă a satului Pochidia, pe dreapta pârâului Bârzota. În marginea de sud a noului sat se găsea drumul județean Gară Tutova – Adam.

Până în anul 1931, loturile au fost folosite pentru culturi diferite. Primul care și-a construit  casă  în noul sat a fost Mihai Bucur, iar prin consens s-a hotărât ca noul sat să se numească Bucureni după numele primului cetățean care si-a construit casa în noua vatră de sat.

Construcțiile au continuat, iar după al doilea război mondial s-a renunțat la numele de Bucureni, iar numele oficial a rămas Satu Nou.

 

Sălceni

 

Deși în prezent satul Sălceni este cel mai mare ca suprafață și număr de locuitori din păcate se știu foarte puține date despre acesta.

Se presupune că numele de Sălceni vine de la sălcii.

Satul este situat de o parte si alta a  pârâului Bârzota, iar în trecut erau foarte multe sălcii. Pe vremea când turcii năvăleau pe aceste meleaguri foarte mulți oameni se ascundeau printre acele sălcii , iar cu trecerea timpului aceștia au început să-și construiască case astfel formându-se actualul sat Sălceni.

Ceea mai mare extindere a satului Sălceni a fost în anul 1928 când s-au parcelat 100 loturi, din care 94 pentru gospodării și restul pentru instituții: biserică, școală, primărie, post de jandarmi, cooperativă și casă parohială.

La fel ca și în cazul celor împroprietăriți din satul Satu Nou (Bucureni) la început au fost refractari, folosind loturile pentru a cultiva diverse culturi.

Prima gospodărie a fost construită tocmai în anul 1945 de Gheorghe I. Sandu.

O altă extinde semnificativă a fost și în anul 1996 când s-au dat locuri de casă d-ea lungul drumului DJ 243A,  astfel că în prezent satul Sălceni aproape că s-a unit cu satul Crivești ce aparține de comuna vecină Tutova.